Mood Board-ul de nunta – Sursa ta de stil si inspiratie in 5 pasi simpli
În planificarea unei nunți, există momente în care poate fi dificil să găsești inspirație sau să știi de unde să începi. De la alegerea rochiei de mireasă și a costumului mirelui, până la alegerea locației și a aranjamentelor florale, fiecare detaliu contează și poate fi copleșitor. De aceea, un Mood Board poate fi un instrument valoros pentru a te ajuta să-ți transformi viziunea în realitate.
Dar…Ce este un Mood Board?
Un Mood Board este un panou de inspirație, o colecție de imagini, texte și elemente vizuale care conturează stilul și tematica evenimentului vostru . Acesta poate fi utilizat pentru a comunica ideile voastre furnizorilor de servicii, cum ar fi floristul, fotograful sau organizatorul de evenimente, pentru a asigura coerența și consistența întregului concept.
Crearea acestuia, vă va permite să explorați opțiuni și să conturați stilul nunții voastre. Începeți prin a vă stabili o temă generală și de la acolo, căutați inspirație în reviste de nuntă, site-uri de planificare a nunților și rețelele sociale, cum ar fi Pinterest și Instagram. Gândiți-vă la culori, texturi, modele și stiluri care se potrivesc cu personalitatea voastră.
1.Cum ați descrie stilul nunții voastre?
Înainte de a începe căutările pe Pinterest, gândiți-vă ce vă doriți pentru nunta voastră? Ce vă reprezintă cel mai bine? Dacă v-ați rezervat deja locația nuntii, atunci puteți începe de aici. Vorbim de o gradină romantică, o locație de lux, un hambar sau poate un spațiu industrial? Indiferent de ce alegeti,
Stilul vostru de nunta, trabuie sa fie complementar cu locatia aleasa pentru a crea un cadru armonios.
2. Alegeti paleta de culori.
Probabil că v-ați făcut deja o idee despre paleta de culori preferată , dar dacă nu ați făcut -o încă, ar trebui să vă clarificați ideile cât mai curând posibil. Astfel, evitați să adunați imagini complet diferite.
3.Aduna imagini inspirationale
Nu vă limitați doar la imagini de nuntă. Gândițivă la tot ce vă inspiră. Simțiți-vă liberi să alegeți teme sau idei care să nu vă intereseze, dar care acum, v-au captat atenția.
4.Filtrați imaginile inspiraționale.
Probabil sunteți în punctul în care aveți o selecție mare de imagini frumoase. Si da, este timpul sa alegeți din fiecare secțiune – flori, articole de papetărie, recuzită, – doar acele imagini care dau senzația potrivită cromatic sau ca stil.
Culorile si ideile de stil este necesar sa functioneze împreuna
5. Felicitări ! Aveți propriul vostru Mood Board
Asigurați-vă că prezentarea este organizată și coerentă, pentru a ilustra stilul și tema evenimentului vostru.
Un Mood Board nu trebuie să fie perfect. Acesta este un ghid care va ajută, iar elementele pot fi schimbate pe toată perioada planificării. Trebuie să aveți în vedere faptul că culoarea reală a materialelor , florilor, nu se va potrivi exact cu culoarea digitală, dar acest lucru nu va împiedica furnizorii să se concentreze pe viziunea voastră și să se asigure că munca lor este potrivită cu stilul vostru.
Realizarea unui Mood Board este solutia salvatoare si poate fi un instrument valoros in planificarea nuntii voastre.
Și dacă totuși nu vă puteți ocupa și decideți să vă bazați pe experiența noastră, atunci vom fi bucuroși să creem pentru voi un Mood Board personalizat , în ton cu evenimentul vostru . Ne puteți trimite mesajul vostru pe contact@creatoruldevise.ro sau puteți completa formularul din categoria – Contact .
Dacă doriți să aflați mai multe despre serviciile noastre, atunci va rugam sa aruncati o privire la ceea ce facem .
Pe curând,